Alimente pe care le putem mânca la orice oră fără să ne îngrăşăm
Secretul unui siluete de invidiat constă în alimente saţioase, care nu îngraşă. Astfel, organismul îşi primeşte cantitatea de nutrienţi şi vitamine de care are nevoie, dar nu ajunge să-şi “depoziteze rezerve de energie”.
Putem consuma la orice oră din zi aceste alimente fără să te îngraşi.
1. Năut
Studiile arată că prin introducerea năutului sau a boabelor de fasole în alimentaţie avem tendinţa de a mânca mai puţin, datorită proteinelor care ne dau senzaţia de saţietate. De asemenea, năutul ne scade şi poftă de a consumă chipsuri, popcorn sau alte gustări nesănătoase. Aşa că, poţi consumă cu încredere o porţie de humus, chiar şi seara când te ia foamea, scrie doctorulzilei.ro.
2. Avocado
Lăsând la o parte faptul că este delicios, avocado este o adevărată sursă de grăsimi bune. Mai mult, avocado este recunoscut pentru faptul că încetineşte viteza cu care se goleşte stomacul, menţinând astfel senzaţia de saţietate o perioadă mai lungă.
3. Iaurt grecesc
Dacă vorbim despre lactate, specialiştii au descoperit că saţietatea creşte odată cu consumul de proteine din lapte, iar iaurtul grecesc este considerat cel mai bun lactat, conţinând un număr dublu de proteine şi o cantitate de zahăr mai scăzută decât un iaurt obişnuit.
4. Mere
Merele sunt printre puţinele fructe care conţin pectină, substanţă care încetineşte în mod natural digestia şi care ne face să ne simţim sătui. Poţi să înlocuieşti o parte din cină cu două mere. Astfel, vei consumă mai puţine calorii, dar nu vei mai avea senzaţia că îţi este foame.