MENIU

Alianța Medicilor: peste 120 de medicamente lipsesc din spitale și farmacii

Peste 120 de medicamente lipsesc din spitale şi farmacii la această oră. Vorbim despre medicamente ieftine, dar vitale pentru cei care suferă de cancer, boli de inimă sau afecţiuni pulmonare. Nu mai sunt produse sau vândute pe piaţa din România pentru că producătorii sau importatorii susţin că nu fac profit. La mijloc sunt pacienţii, disperaţi că trebuie să îşi procure singuri,din străinătate, pastilele care îi ţin în viaţă. 

În lista publicată de Alianţa Medicilor apar 123 de medicamente care lipsesc din spitale şi farmacii. Unele destinate tratării cancerului, altele, bolilor neurologice, pulmonare sau cardiace.

Alţi pacienţi spun că unele medicamente lipsesc doar în anumite perioade.

Managerii spitalelor spun că se întâmplă foarte des ca distribuitori care au câştigat licitaţii pentru a livra medicamente să anunţe apoi că nu le mai pot aduce.

Producătorii spun că, în ultimii ani, 1.300 de medicamente au dispărut de pe piaţă. Peste jumătate dintre ele costau mai puţin de 50 RON.