MENIU

Alfred Bulai, ARESTAT preventiv! Sociologul este acuzat de mai multe agresiuni de natură sexuală

Alfred Bulai, ARESTAT preventiv! Sociologul este acuzat de mai multe agresiuni de natură sexuală

Sociologul Alfred Bulai, fost profesor la SNSPA, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, a decis, joi, Judecătoria Sectorului 1.

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 au cerut arestarea preventivă pentru 30 de zile a sociologului Alfred Bulai, fost profesor la SNSPA, în dosarul privind folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual şi agresiune sexuală, a anunţat Daniel Nedela, prim-procurorul unităţii de parchet.

„Procurorii din cadrul acestui parchet au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de un fost profesor universitar din cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative, sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni de agresiune sexuală şi două infracţiuni de folosirea abuzivă în scop sexual a funcţiei", a declarat prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.

Potrivit unor surse, profesorul a fost băgat după gratii în urma unor noi probe apărute în dosar. Concret, acesta ar fi hărțuit o studentă de anul trecut până în luna mai a acestui an. 

Alfred Bulai, REȚINUT pentru 24 de ore. Sociologul este acuzat de agresiune sexuală, mai multe studente au făcut dezvăluiri COMUNICAT OFICIAL

Alfred Bulai a fost reținut, după ce au avut loc mai multe percheziții, atât în casa profesorului și a iubitei sale, cât și la locuința fostei sale soții. Mascații au verificat și mașina sociologului, după care fostul profesor a fost dus la secția 2 de Poliție și apoi reținut pentru 24 de ore. 

Mai multe articole despre:
bulai audieri studente dosar arest