MENIU

Alexsandr Lukașenko a tăiat exporturile către fostele state sovietice, mai puțin Rusia

Aleksandr Lukașenko și Vladimir Putin

Consiliul de Miniștri din Belarus a introdus o interdicție temporară a exportului a peste 250 de tipuri de bunuri industriale în afara republicii, inclusiv către state din fostul spațiul sovietic, dar cu excepția Rusiei. Măsura confirmă, indirect, faptul că, în ciuda actelor de bravadă făcute în fața camerelor de președintele Alexsandr Lukașenko, situația economică a țării este dificilă.

"Stabilirea unei interdicții temporare a exportului de mărfuri în afara Republicii Belarus către statele membre ale Uniunii Economice Eurasiatice (EAEU) conform listei conform anexei, indiferent de țara de origine", arată presa din Belarus, care citează rezoluția.
 
Aceleași restricții vizează și exportul de mărfuri către stat din afara EAEU.

Pe lista mărfurilor interzise la export se află, în special, autoturisme, motociclete, biciclete, aeronave, produse medicale, locomotive feroviare, vagoane, tractoare, diverse unelte și echipamente, generatoare de gaz, echipamente de încălzire, reactoare nucleare, elemente combustibile, motoare și alte centrale electrice, echipamente de refrigerare și congelare, stivuitoare, buldozere, echipamente pentru agricultură și silvicultură, agricultură mașini, diferite tipuri de mașini-unelte, computere, baterii, aspiratoare, seturi de telefoane, inclusiv smartphone-uri, echipamente electrice, circuite integrate etc.

Pe de altă parte, NU ESTE INTERZIS exportul de mărfuri "transportate între părți ale teritoriului Federației Ruse în tranzit pe teritoriul Republicii Belarus", nici cel de mărfuri "exportate din Republica Belarus în Federația Rusă în cadrul statului Uniunii, inclusiv tranzitul pe teritoriul altor state".

Mai multe articole despre:
Aleksandr Lukasenko Belarus putin rusia ucraina