Alexandru Rafila, semnal de alarmă cu privire la situaţia mamelor şi gravidelor minore din România
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, luni, la lansarea raportului Organizației „Salvaţi Copiii” cu privire la situaţia mamelor şi gravidelor minore, că se poate găsi o soluţie pentru ca educaţia pentru sănătate să devină o disciplină permanentă în școli.
„Sunt convins că o să putem să găsim o soluţie pentru ca educaţia pentru sănătate să devină o disciplină permanentă care să facă parte din curricula de învăţământ, adaptată fiecărei categorii de vârstă. Dar nu putem să facem educaţie pentru sănătate dacă aceşti copii, pentru că discutăm despre copii, nu merg la şcoală. Și este clar că problema este legată de un background cultural, ei aparţin de multe ori unor minorităţi, unor grupuri vulnerabile care, în mod tradiţional, se căsătoresc la vârste extrem de tinere, când sunt minori şi ca urmare au copii. Se căsătoresc ilegal, e o relație consensuală. Aceasta este pe partea de educație, care poate să genereze un proces care că schimbe lucrurile”, a afirmat Alexandru Rafila.
„În ceea ce priveşte celelalte servicii, acces la serviciile medicale şi cele sociale, aici putem să intervenim dacă suntem în partaneriat cu autoritarea locală. (…) Sunt foarte multe localităţi în care proporţia acestor mame tinere este mare, mult mai mare decât în altele şi focalizarea pe aceste localităţi (…) ar putea să fie una dintre soluţii. Avem în derulare proiectele din PNRR şi aici sunt două axe”, a mai declarat ministrul Sănătății.