MENIU

Alexandru Rafila reacționează după declarațiile lui Vlad Voiculescu. „Mi se pare incredibil să scazi bugetul de la Terapie Intensivă cu 65%”

Alexandru Rafila/sursa foto: George Calin, INQUAM

Reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății a venit cu un punct de vedere după declarațiile fostului ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu. Politicianul de la USR-PLUS se arătase dezamăgit de profesorul Rafila, afirmând că el l-a numit reprezentant al României la OMS în anul 2016. Deputatul PSD a replicat, arătându-se îngrijorat de faptul că bugetul de la ATi a scăzut cu 65% în plină criză sanitată.

"Eu am spus ce a zis domnul profesor Dorel Săndesc, președintele Societății de Terapie Intensivă. Dânsul a explicat acest lucru. După care acelaşi lucru a fost confirmat de ministrul de Finanţe. Nu am spus decât că mi se pare foarte ciudat. Preşedintele Comisiei de ATI, pe de-o parte, şi ministrul de Finanţe, pe de altă parte, confirmă un lucru care mie mi se pare incredibil: să scazi bugetul de finanţare a Terapiei Intensive, într-o situaţie de criză, cu 65%. Eu am comentat afirmaţia domnului profesor Săndesc şi a ministrului de Finanțe", a spus Alexandru Rafila, pentru DCNews.

Acuzațiile aduse de Vlad Voiculescu lui Alexandru Rafila

"Domnul profesor Rafila este una dintre marile dezamăgiri pentru mine personal. Nu ne cunoaștem de ieri, de azi. Am fost cel care i-a prelungit sau l-a numit reprezentant la OMS, în 2016.  Avem un buget al Ministerului Sănătății, care a fost împărțit pentru toate spitalele din țară. Nu vorbim de o micșorare cu 65%, e aberant. Vorbim de un buget care va fi suplimentat pe parcursul anului, așa cum s-a făcut și în alți ani", a spus Vlad Voiculescu.

 

Mai multe articole despre:
Rafila rafila coronavirus vlad voiculescu