Alexandru Rafila, pesimist în privința vaccinaților: „Nu o să atingem 10 milioane în decursul acestui an”
Alexandru Rafila - deputat PSD și reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății s-a arătat pesimist în privința numărului persoanelor vaccinate. Acesta astrage atenția că se înregistrează un trend descrescător al vaccinărilor anti-COVID-19, ceea ce ne îndepărtează de atingerea țintei de 10 milioane de persoane vaccinate până la finalul acestui an.
„În mod evident, trendul este descrescător. Astăzi chiar am remarcat că numărul de persoane care au fost vaccinate cu prima doză a fost doar jumătate din numărul persoanelor vaccinate cu doza a doua.
Asta arată că peste încă trei săptămâni vom avea cu doza a doua doar 30.000 de persoane, așa că asta e foarte, foarte preocupant și dacă nu o să reușim să păstrăm ritmul cu 100.000 de administrări zilnice, în mod evident, nu o să atingem 10 milioane în decursul acestui an”, a spus Alexandru Rafila, joi seara, la un post TV.
„Cred că aceste maratoane au fost eficiente, sunt încă eficiente în orașele mari. Acolo populația are un alt tip de acces la informații, sigur, sunt și excepții, dar, în orașele mari sunt procente apreciabile de persoane vaccinate. Evident, s-au vaccinat cei care erau convinși că doresc să o facă. Mai e această masă de 30% din populație care ezită să se vaccineze și cred că acolo trebuie să lucreze, în principal, autoritățile pentru că cei care refuză să se vaccineze, în mod evident, vor fi foarte greu de convins”, a mai declarat Alexandru Rafila.