Alexandru Rafila: „Criza de personal din spitale nu se poate rezolva printr-o soluţie de moment. Avem o strategie cadru”
Mnistrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, sâmbătă, la Bistriţa, că problema crizei de personal din spitale poate fi rezolvată printr-o strategie a resurselor umane specializate, care să includă colaborarea cu universităţile de medicină.
„Criza de personal din spitale nu se poate rezolva printr-o soluţie de moment. Soluţiile de moment sunt soluţii pe care încercăm să le introducem atunci când avem o urgenţă majoră de sănătate publică, cum este pandemia. Dar criza din spitale se poate face dacă avem o strategie de resurse umane în sănătate. Staţi puţin, că abia am venit la Ministerul Sănătăţii. Sigur, avem o strategie cadru, dacă vreţi, să lucrăm împreună cu unităţile şi facultăţile de medicină. Dacă vom lucra împreună cu acestea, vom avea oameni bine pregătiţi", a spus ministrul Alexandru Rafila.
„Trebuie să facem cumva să schimbăm situaţia medicinii de familie, pentru că în momentul de faţă medicii de familie au o medie de vârstă foarte înaintată, de peste 50 de ani. Lucrul acesta va duce, în anii următori, la o criză de medici pentru asistenţa medicală primară", a declarat ministrul Sănătăţii.