Alexandru Rafila: Copiii și adolescenții sunt mai puțin afectați de tulpina Delta. Cei de peste 60 de ani sunt, pentru că mulţi nu sunt vaccinaţi
Alexandru Rafila, deputat PSD, susține că tulpina Delta nu afectează atât de mult copiii și că nu agreează aceste anunțuri publice „ca o sperietoare pentu părinți să nu-i trimită la școală”. Medicul spune că de fapt persoanele de peste 60 de ani rămân cel mai afectate de noua variantă, potrivit datelor statistice.
„Copiii şi adolescenţii cu vârsta între zero şi 18 ani reprezintă circa 25% din populaţia României, iar, în ceea ce priveşte numărul de cazuri în spitale, în jur de 4% - 4,5% sunt internaţi în spital, iar la ATI 1,5 - 2%. Deci este, evident, clar că această categorie în continuare este mai puţin afectată şi acest virus Delta, dincolo de faptul că se transmite incomparabil mai uşor decât variantele anterioare, nu pot să spun că produce infecţii predilect la copii”, susţine medicul.
„Nu aş vrea să folosim aceste exemple ca un soi de sperietoare pentru părinţi să nu îşi trimită copiii la şcoală şi să găsim, eventual, o justificare pentru faptul că se vor închide şcolile”, a mai afirmat deputatul PSD, care s-a pronunțat de mai multe ori în ultima perioadă că pledează pentru prezența fizică a elevilor și creșterea testării în școli, ca și partidul din care face parte.
„A existat o tendinţă, în ultimele săptămâni, dom-le, se îmbolnăvesc mai mult tinerii, se îmbolnăvesc copiii, mult mai mulţi decât se îmbolnăveau înainte şi aşa mai departe. Lucrurile nu stau chiar aşa. O să vedeţi, zilele următoare, că o să existe comunicări oficiale în care o să se transmită aceste informaţii că în continuare sunt afectate categoriile de persoane peste 60 de ani, pentru că sunt mulţi care nu sunt vaccinaţi”, a mai declarat, vineri seară, Alexandru Rafila, deputat PSD, la o televiziune de știri.
Rafila spune că această categorie de pacienţi, mai ales dacă sunt nevaccinaţi, fac forme mai grave.
„Această categorie de persoane, de cele mai multe ori, mai ales în cazul persoanelor nevaccinate, necesită spitalizare, câteodată oxigen şi câteodată terapie intensivă şi, din nefericire, se produc decese”, a mai spus Rafila și a amintit de „numărul de decese relativ mare – 80-90 de decese înregistrate zilnic în ultima vreme, când avem doar 4.500 de cazuri pe zi”.