MENIU

Alexandru Rafila, atac dur la guvernul de dreapta: Nu a făcut nimic pentru ca valul 4 să nu fie așa de intens! Au mințit populația

Alexandru Rafila. Foto: Inquam Photos / George Călin

Deputatul PSD Alexandru Rafila face acuzații grave. ”Nu s-a făcut nimic pentru ca valul 4 al pandemiei să nu fie atât de intens”, a declarat fostul reprezentant al României la Organizația Mondială a Sănătății, la Realitatea Plus. 

Rafila acuză autoritățile că au mințit, făcând doar declarații politice cu privire la pregătirea spitalelor în fața ratei uriașe de infectări. 

”Nu s-a făcut nimic pentru ca acest val să nu fie așa de intens. Toată lumea a discutat pe parcursul verii legat de intensitatea valului 4, domnul prim-ministru Cîțu credea că va fi un val extrem de ușor...
Există toate resursele pregătite cât să facă față oricărei probleme de sănătate publică. Se vede că au fost doar niște declarații politicianiste, niște minciuni. 
Importantă e lipsa de responsabilitate. Acum încercăm să gestionăm acest haos. Revin și la pacienții cu alte patologii, cred că o soluție tranzitorie ar fi utilizarea resurselor din sectorul de servicii medicale private. 
Tratamentele acestea sunt limitate, în afară de cele peste 5.000 de doze primite prin Mecanismul European, din rezervele regiunii Lombardia, și Ministerul Sănătății achiziționează 10.000 de tratamente. În mod normal, aceste tratamente trebuie primite de grupurile vulnerabile, pacienți la risc”, a spus medicul.