MENIU

Alexandru Rafila, anunț IMPORTANT despre viitorul guvern. Ce VARIANTE sunt "pe masă"

Medicul Alexandru Rafila, favoritul PSD la funcția de premier sau ministru al Sănătății, a comentat răsturnarea de situație din tabăra liberalilor, care a adus țara în fix același punct în care ne aflăm încă de la începutul lui septembrie. În context, Rafila a spus că decizia liberalilor de a-i cere lui Nicolae Ciucă depunerea mandatului de premier desemnat, poate fi considerrată "o oportunitate politică pentru PSD". "Important este să discutăm despre ce oportunități are România. În mod evident, are nevoie de un guvern care să fie susținut de o majoritate solidă", a arătat Rafila, într-o declarație pentru Realitatea PLUS.

Potrivit deputatului social-democrat, în prezent există 3 variante de luat în calcul atunci când vorbim despre o viitoare propunere de premier al României: de la PNL, de la PSD sau un guvern tehnocrat. Varianta alegerilor anticipate nu este nici ea exclusă. 

"Cred că toate variantele sunt pe masă", a spus Rafila.

Întrebat dacă PSD este gata să facă o propunere de premier la consultările cu președintele Klaus Iohannis, Alexandru rafila s spus: "Propunerea de premier poate fi făcută când se bazează pe o majoritate asumată. În caz contrar, nu am face decât să prelungim provizoratul, or nu este cazul să facem așa ceva".

 

Mai multe articole despre:
rafila psd premier psd