Alexandru Nazare, după ce Florin Cîțu le-a promis bani primarilor: Să facem bine calculele, înainte să discutăm despre investiții
Fostul ministru al Finanțelor, Alexandru Nazare, revocat recent de către premierul Florin Cîțu, a reacționat rapid după ce șeful guvernului a promis la întâlnirea cu primarii de municipii că aceștia vor primi, la rectificare, bani pentru toate proiectele de investiții. Nazare afirmă că analiza balanței cheltuieli - venituri indică faptul că nu pot fi satisfăcute toate nevoile de finanțare.
Într-o postare pe rețelele de socializare, Nazare a explicat faptul că în analiza execuției bugetare din luna mai, pe care i-a transmis-o premierului Florin Cîțu. evidenția un necesar de 13 miliarde lei pe partea de cheltuieli. Fostul ministru al Finanțelor susține că e vorba de sume ce trenuie obligatoriu acoperite până la sfârșitul anului, cea mai mare parte fiind în domeniul sănătatii.
"Veniturile sunt in creștere cu 23% față de aceeasi perioada a anului trecut, însă, indiferent de cât de optimist este scenariul economic, creșterea veniturilor nu egalează acest necesar de cheltuieli.
In respectiva analiza atrageam atentia ca este imperativ sa facem economiii, iar eventuale alocari pentru proiecte noi pot determina o crestere a deficitului asumat", a scris Nazare.
Fostul ministru susține că din suma vehiculata de 12 miliarde de lei, care ar rămâne neutilizată la finele lunii iunie, 7 miliarde sunt fonduri europene, deci nu pot fi vorba, sub nicio formă, de o economie.
"In acest sens, este evident si o forma de respect fata de primari sa facem bine calculele, inainte sa discutam despre o suma sau alta destinata programelor de investitii, de altfel atat de necesare.
Rectificarea bugetara se elaboreaza de catre Ministerul Finantelor pe baza analizei gradului de încasarea a veniturilor și a gradului de execuție a cheltuielilor pe primele 6 luni ale anului bugetar, precum și a propunerilor ordonatorilor principali de credite si a actelor normative în vigoare.
Aceasta se aproba in Guvern, insa principiile ei pot fi prezentate in forurile de decizie ale partidului, pentru ca modul in care rectificarea este intocmita poate antrena consecinte economice si politice importante, prin modificarea parametrilor angajati de Romania in relatie cu Comisia Europeana si partenerii internationali", a mai scris Nazare.
Mai multe articole despre:
alexandru nazare revocat
alexandru nazare demis de citu
citu l-a dat afara pe nazare