Alexandru Găină, care ar fi asasinat un afacerist în urmă cu 18 ani, cercetat sub control judiciar
Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au hotărât, prin soluţie definitivă, cercetarea în control judiciar a lui Constantin Alexandru Găină, suspect al unei crime comise în 1998, instanţa respingând astfel contestaţiile depuse atât de procurori cât şi de suspect.
"Respinge, ca nefondate, contestaţiile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi de inculpatul Găină Constantin Alexandru împotriva încheierii pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia penală, menţinând încheierea atacaată", se arată în minuta instanţei, scrie News.ro.
Alexandru Găină, fiul unui colonel în rezervă din Ministerul Afacerilor Interne, a fost reţinut pe 22 iunie de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, fiind suspectat că l-a ucis, în 1998, pe omul de afaceri Mihai Ionescu.
Poliţiştii din cadrul Serviciului Omoruri al Poliţiei Capitalei au anunţat că, împreună cu un procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au percheziţionat locuinţa din localitatea Snagov a suspectului.
După ce a fost reţinut, Alexandru Găină a fost prezentat Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă. Pe 23 iunie 2016, un judecător de la Tribunalul Bucureşti a decis ca Alexandru Găină să fie cercetat sub control judiciar.
Omul de afaceri Mihai Ionescu a fost împuşcat în maşină, în noaptea de 15 iulie 1998, în jurul orei 22.30, la întoarcerea spre domiciliul său din strada Mieilor, din Capitală, presa vremii speculând că a fost vorba de o crimă la comandă.
Alexandru Găină, fiul unui fost colonel al Ministerului Afacerilor Interne, acţiona în anii 1995 - 1998 împreună cu Radu Bolgiu, zis Robocop, suspectat că a fost implicat în furtul a zeci de limuzine de lux, potrivit unor surse judiciare.