Aleșii români își măresc salariile în plină criză! Cine ia cei mai mulți bani - Decizia coaliției după votul parlamentarilor
Senatorii dau undă verde majorării propriilor salarii. Parlamentarii au votat azi un proiect prin care cresc și sporurile pentru funcționarii publici implicați în procesul legislativ cu 25%. Este vorba de indemnizațiile parlamentarilor, primariilor, președințiilor de consilii județene și locale precum și funcționarii publici care îi deservesc pe aceștia. Votul vine la doar câteva ore distanță după ce Curtea Constituțională a decis că două proiecte care stabileau creșteri salariale sunt neconstituționale.
Senatul a votat, în plenul de miercuri, cu 91 de voturi „pentru”, 22 „împotrivă” şi patru abţineri, un proiect de aprobare a unei ordonanţe în care a fost introdus un amendament care prevede majorări salariale ale demnitarilor. Senatul este primă Cameră sesizată pe proiectul de lege, decizională fiind Camera Deputaţilor.
Votul dat de senatori a venit după ce judecătorii de la Curtea Constituţională au decis că majorarea salariilro demnitarilor nu e constituțională. CCR a admis sesizările USR pe proiectele de lege privind majorările salariale din sistemul public.
După votul din plenul Senatului, PSD, partidul cu cei mai mulți parlamentari, a transmis, prin purtătorul său de cuvânt Radu Oprea, că guvernul va elimina din acest act demnitarii și va ingheța salariile acestora, dar trebuie majorate salariile primarilor. În același timp, un lider al PNL - Virgil Guran declara după votul senatorilor că toți oamenii sunt afectați de criză, de creșterea prețurilor și aceste majorări sunt necesare, relatează Realitatea PLUS.
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila (UDMR), a declarat presei că nu știe ce conțin amendamentele UDMR din legea adoptată miercuri de Senat privind majorarea indemnizaţiile parlamentarilor, primarilor, preşedinţilor de consilii judeţene şi locale. Cseke Attila a precizat că UDMR consideră că „pe inflaţie, aşa cum toţi bugetarii au primit o creştere salarială, e corect ca adminstraţia locală să beneficieze de acelaşi regim. Pot să vă spun că pe administraţia publică locală în ultimii 4 ani nu a fost niciun fel de creştere salarială, nici măcar legat de inflaţie”.
Doi senatori UDMR au depus amendamente la legea privind indemnizațiile aleșilor locali, prin care acestea sunt majorate de la 1 noiembrie acest an.
Și ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene se plânge că salariile demnitarilor sunt mici, în comparație cu cele din străinătate.
„De multe ori am fost la reuniunile Consiliului de miniştri şi, întâmplător sau nu, discuţiile despre ceea ce înseamnă salarizare şi felul în care îşi desfăşoară activitatea miniştrii omologi, nivelurile lor de salarizare depăşesc 15.000 de euro, în timp ce un demnitar al României are 2.500 de euro. Acest lucru spune foarte multe despre ceea ce înseamnă sistemul de salarizare românesc al demnitarilor, pe care poate că îi criticăm, faţă de omologii din străinătate. Să nu credeţi că avem niveluri de salarizare care sunt în comparaţie cu ale altor demnitari, sfidătoare. Sunt de bun simţ”, a declarat ministrul Marcel Boloș și a adăugat: „Dacă mă uit la salariilor demnitarilor din UE pot să fiu invidios. Dacă mă uit la ceea ce se întâmplă cu populaţia României şi problemele cu care ne confruntăm, cred că e o perioadă de cumpătare şi deciziile luate de Guvern au fost de solidaritate faţă de oameni”.
Printre indemnizațiile care ar putea fi majorate se numără cele ale parlamentarilor, miniștrilor, primarilor sau președinților de consiliile județene sau locale.
Votul dat miercuri pentru creșterea salariilor a fost dat în Senat, prima Cameră sesizată. Senatorii au decis că salariile demnitarilor, inclusiv ale aleșilor locali, să fie indexate cu salariul minim pe economie, adică o creștere de 10,5 la sută. Au fost decise, prin votul dat de senatori, și sporuri pentru funcționarii din Parlament, respectiv 25% pentru cei implicați în procesul legislativ, adică cei care lucrează în Parlament, în Guvern și în Administrația Prezidențială.
Decizia creșterii salariilor demnitarilor urmează să fie însă discutată încă o dată în coaliția de guvernământ, a mai anunțat Realitatea PLUS.
Cseke Attila, reprezentant UDMR, ministrul Dezvoltării, a fost cel care a anunțat că decizia va fi analizată în coaliție. Ministrul a fost întrebat de jurnaliști despre amendamentul parlamentarilor UDMR cu creșterea salariilor depus la Senat.
„Nu s-a discutat în coaliţie. Nu cunosc aceste amendamente. Dacă a fost un vot în Senat, atunci se va discuta în coaliţie şi se va lua o decizie pe care UDMR o va respecta”, a declarat Cseke Attila.
Întrebat de jurnaliști dacă majorarea salariilor aleșilor poate fi prevăzută în buget, purtătorul de cuvânt a Guvernului Dan Cărbunaru a declarat, la Palatul Victoria, va fi făcută o analiză pe impactul financiar la nivelul Ministerului de Finanţe.
„În situaţia amendamentelor depuse la nivelul Parlamentului, ele au nevoie de o analiză şi privind resursele. Ca atare, în raport de aceste amendamente se fac analize şi la nivelul Ministerului de Finanţe. Înţeleg că e o chestiune de câteva ore, ceva recent, astfel încât de îndată ce avem rezultatele analizelor în acest sens o să puteţi avea şi opinia Guvernului faţă de aceste amendamente”, a explicat Dan Cărbunaru.