Alerte internaționale: Furtuna solară extremă şi aurore boreale spectaculoase vor continua şi în restul weekendului
Cerul va fi din nou cuprins, în noaptea de sâmbătă spre duminică, de aurore impresionante ca urmare a unei furtuni solare extreme care a început să lovească Pământul la începutul weekendului, provocând temeri de perturbare a reţelelor de energie electrică şi de comunicaţii. Furtuna este cauzată de o serie de ejecţii de masă din coroana solară, transmite France Presse.
Din Tasmania până în Franţa, fotografii ale aurorei boreale realizate de amatori şi profesionişti deopotrivă au fost postate pe reţelele de socializare începând de sâmbătă dimineaţa, însoţite de comentarii de uimire.
Furtuna ar urma să continue cel puţin până duminică, cu sosirea unor ejecţii suplimentare de masă coronală, a precizat NOAA sâmbătă pe X într-o prognoză actualizată, indicând că au fost semnalate nereguli în reţeaua electrică şi degradarea comunicaţiilor de înaltă frecvenţă şi a GPS.
De asemenea, Centrul Naţional de Meteorologie Spaţială din China a emis sâmbătă o alertă roşie, avertizând că furtuna solară va continua pe tot parcursul weekendului şi este posibil să aibă un impact asupra sistemelor de comunicaţii şi navigaţie, potrivit Ximhua, care relatează că au fost observate aurore boreale în jumătatea de nord a ţării.
Această furtună se datorează exploziilor de particule energetice şi câmpurilor magnetice emanate de Soare, a explicat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, Shawn Dahl, de la Centrul de prognoză meteo-spaţială (SWPC) al NOAA.
Orașul din România aflat la o oră de București care are trei plaje. Puțini știu de avantajele unei escapade acolo
Ultimul eveniment care a atins nivelul 5 a fost în octombrie 2003, un episod numit "Furtunile de Halloween". În acel moment, în Suedia au avut loc întreruperi de energie electrică, iar în Africa de Sud au fost avariate transformatoare.
Soarele se află în prezent aproape de vârful său de activitate, într-un ciclu care se repetă la fiecare 11 ani.
Aceste ejecţii de masă coronală, dintre care au fost observate cel puţin şapte îndreptate spre Pământ, provin de la o pată solară cu un diametru de aproximativ 17 ori mai mare decât cel al Pământului. Ele se deplasează cu câteva sute de kilometri pe secundă.
Operatorii de sateliţi, de comunicaţii şi de reţele electrice din America de Nord au fost notificaţi să ia măsuri de precauţie, a precizat Dahl.
NOAA este în contact foarte regulat cu NASA, care asigură siguranţa astronauţilor de pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS), care sunt mai vulnerabili la radiaţiile solare.
O alertă de radiaţii a fost, de asemenea, emisă, dar numai de nivel 1 pe o scară de 5, deci nu provoacă îngrijorare în acest moment.
Miliardarul Elon Musk, a cărui reţea de internet Starlink are aproximativ 5.000 de sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat pe X că aceştia sunt "sub o presiune mare, dar până acum rezistă".
În ceea ce priveşte traficul aerian, Agenţia Aviaţiei Civile americane (FAA) a declarat că nu se aşteaptă la consecinţe majore.
Furtunile geomagnetice pot perturba instrumentele de navigaţie şi transmisiile radio de înaltă frecvenţă, a explicat autoritatea americană de reglementare a aviaţiei, adăugând că a sfătuit companiile aeriene şi piloţii să anticipeze posibilele perturbări.
Cea mai mare furtună solară înregistrată vreodată a avut loc în 1859, potrivit NASA. Cunoscut şi sub numele de evenimentul Carrington, acesta a perturbat grav comunicaţiile telegrafice.