Alertă. Sute de români au fost mușcați de căpușe. Acestea sunt primele simptome
Imediat ce temperaturile cresc peste 10 grade Celsius și încep ploile de primăvară, insectele parazite revin la viață. Mușcătura lor e nedureroasă, așa că persoana înțepată nu realizează că este într-un pericol mortal, întrucât căpușele transmit boala Lyme! De la începutul sezonului, sute de persoane au juns la spitalele din Sibiu cu înțepături ale acestor insecte.
„Doar în weekend s-au înregistrat 41 de cazuri de sibieni înțepați de căpușe care s-au prezentat la spital. Astfel, la Spitalul Clinic Județean de Urgență au fost înregistrate 14 cazuri, la Pediatrie, 17, la Spitalul Militar, patru cazuri, la Spitalul Municipal din Mediaș, patru cazuri și două la Spitalul din Cisnădie. De luni până duminică, la spitalele din județul Sibiu s-au înregistrat 63 de cazuri de înțepături de căpușe, din care, 27 la Pediatrie”, a explicat Krisztina Gaal, purtător de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică (DSP) a județului, pentru Agerpres.
În acest an, la spitalele din Sibiu au fost tratate 294 de persoane cu astfel de mușcături dar, din fericire, nu s-a înregistrat niciun caz de boală Lyme, afecțiune cauzată de înțepătura de căpușă și care poate fi mortală.
Potrivit specialiștilor, căpușele trăiesc la temperaturi cuprinse între 10 și 20-25 de grade Celsius. Așa că fiți cu băgare de seamă, pentru că, până la toamnă, e sezonul lor. Trebuie să știți, de asemenea, că aceste insecte au diferite dimensiuni, unele sunt atât de mici încât cu greu pot fi detectate. Muşcătura unei căpuşe nu este dureroasă, pentru că insecta injectează o substanță care anesteziază zona, iar omul înțepat nici măcar nu realizează.
În cel mai bun caz zona unde se află căpușa se înroșește, apar mâncărimi, arsuri și, rareori, durere intensă. De obicei, însă, simptomele grave apar după ce căpușa a căzut. Acestea pot fi: febră, simptome foarte asemănătoare cu cele ale gripei, erupții cutanate, slăbiciune inexplicabilă, amorțeală, durere și chiar inflamația articulațiilor, palpitații, respirație scurtă (sacadată), greață sau vărsături.
Sursa: doctorulzilei.ro