Alertă sanitară în Timiș: 4 focare de COVID-19 în două spitale din județ
Direcția de Sănătate Publică Timiș a raportat, joi, patru focare de Covid-19 în două spitale din județ, respectiv la Spitalul Judeţean Timişoara şi la Spitalul de Psihiatrie Jebel. Două dintre aceste focare au fost declarate în ultimele 24 de ore, în timp ce alte două sunt de câteva zile.
Potrivit DSP Timiş, la Spitalul Judeţean Timişoara sunt focare la Secţia Neurologie I (9 cazuri confirmate), Secţia Pediatrie II Bega (6 cazuri confirmate) şi la Secţia Neurochirurgie (4 cazuri confirmate). Un al patrulea focar este la Spitalul de Psihiatrie Jebel (24 cazuri confirmate).
În judeţul Timiş. în ultimele 24 de ore au fost raportate 188 de noi cazuri de COVID-19, după efectuarea a 849 de teste, dintre care 640 teste rapide. Nu a fost raportat niciun deces, iar 16 dintre noile infectări sunt în rândul copiilor.
În spitalele din judeţul Timiş sunt internaţi 104 pacienţi diagnosticaţi cu SARS CoV-2, dintre care 13 sunt în Terapia Intensivă.
În Timiş, rata de infectare cu coronavirus este de 4,85 la mie.