Românul care a împușcat 3 oameni în Spania a fost capturat de autoritățile catalane
Un român a împușcat grav trei persoane în Tarragona, un orașel aproape de Barcelona. Acesta a fost prins de autoritatile din Spania.
Acesta încercase să se ascundă într-o fermă părăsită, însă oamenii legii au reușit să îl localizeze.
Când s-a văzut înconjurat, barbatul de 45 de ani a tras focuri de armă asupra polițiștilor.
Omul fusese angajat la o firmă de securitate și în urmă cu câteva luni, a fost dat afară. Încă de pe-atunci, românul a amenințat că îi va împușca pe foștii angajatori si a trimis mai multe e-mailuri foștilor colegi din Tarragona și Barcelona, împreună cu fotografii în care apare împreună cu diverse arme de foc, gloanțe și cuțite.
Filmul evenimentelor poate fi urmarit mai jos:
-Un român a împușcat grav trei persoane în Tarragona, un orașel aproape de Barcelona. Românul era un fost angajat al unei firme de securitate și acum câteva luni a fost dat afară. De atunci, bărbatul a amenințat că îi va împușca pe foștii angajatori.
-Victimele împușcăturii sunt un bărbat, care se află în stare critică, dar și un alt bărbat și o femeie, ambii în stare gravă, care au fost cu toții transferați la spital. Presupusul autor al împușcăturii este baricadat într-o fermă, înarmat și purtând o vestă antiglonț, așteptând intrarea în GEI al Mossos d"Esquadra.
-Este vorba despre un bărbat de 45 de ani, rezident în Alcover și de naționalitate română. Alerta privind atacul a fost primită marți la ora 11.17, iar la fața locului s-au deplasat zece ambulanțe de la Sistemul de Urgență Medicală (SEM).
-Primele informații ar indica faptul că făptuitorul, care a fugit și este căutat de polițiștii catalani, este un fost angajat al companiei, situată în Piața General Prim a orașului, și ar putea avea tulburări psihice. După ce și-a împușcat foștii colegi, bărbatul a fugit cu o mașină de culoare gri, este înarmat cu pistolul cu care a tras gloanțele.
-Potrivit polițiștilor, bărbatul are permis pentru diverse arme, pe care le-ar putea purta asupra sa, fapt care alertează și mai mult autoritățile.