MENIU

Alertă RĂPIRE copil! O fetiță de 11 ani a fost luată de acasă cu un autoturism de persoane necunoscute. UPDATE: Minora, identificată și adusă acasă

Alertă RĂPIRE copil! O fetiță de 11 ani a fost luată de acasă cu un autoturism de persoane necunoscute

O fetiță, în vârstă de 11 ani, a fost răpită. Dispeceratul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea a primit o sesizare privind dispariția unei minore, MICLESCU ANA MARIA, în vârstă de 11 ani. Conform anchetei preliminare, la domiciliul minorei din municipiul Râmnicu Vâlcea, zona Căzănești, 4 bărbați și o femeie au luat-o pe fată cu un autoturism și au plecat într-o direcție necunoscută.

UPDATE: În urma activităților specifice desfășurate cu operativitate de polițiștii inspectoratelor de poliție județene Vâlcea și Gorj, s-a reușit identificarea minorei și aducerea acesteia, în jurul orei 21.00, la domiciliul său, în municipiul Râmnicu Vâlcea.

În acest moment, aceasta se află la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, pentru audieri, în vederea lămuririi tuturor circumstanțelor dispariției sale. 

Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției municipiului Râmnicu Vâlcea

„La data de 25 ianuarie a.c., în jurul orei 14.50, dispeceratul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea a fost sesizat prin apelul unic de urgență 112, cu privire la dispariția unei minore, respectiv MICLESCU ANA MARIA, în vârstă de 11 ani.

Din cercetări a reieșit faptul că, în data de 25 ianuarie a.c., în jurul orei 14.50, la domiciliul minorei situat în municipiul Râmnicu Vâlcea, zona Căzănești, s-ar fi prezentat 4 bărbați și o femeie, care au luat-o cu un autoturism, plecând cu aceasta într-o direcție necunoscută.

Întrucât minora nu a revenit la domiciliu, acesta neavând telefon asupra ei, bunica minorei a alertat polițiștii.

S-a declanșat mecanismul „Alertă răpire copil”, constituindu-se celula de criză.

Au fost declanșate ample căutări, mai multe echipaje din județ efectuând verificări, în vederea depistării minorei.

Semnalmente: ochi albaștri, păr șaten, lung.

La momentul dispariției, aceasta era îmbrăcată cu blugi albaștri, cu o geacă neagră și cizme negre.

Persoanele care pot furniza informații, care să conducă la depistarea minorei în cauză sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau să apeleze
 numărul unic de urgență 112.

Vă reamintim faptul că, în conformitate cu mecanismul Alertă Răpire Copil, partenerii publici şi privaţi s-au angajat să difuzeze mesajul de alertă”, au anunțat autoritățile.

Mai multe articole despre:
alerta rapire copil