MENIU

Alertă pe râurile din Buzău, Prahova, Dâmboviţa şi Ialomiţa. COD PORTOCALIU de INUNDAȚII până la miezul nopții

Alertă pe râurile din Buzău, Prahova, Dâmboviţa şi Ialomiţa

Vineri, hidrologii au anunțat emiterea unei avertizări Cod portocaliu pentru inundații și depășiri ale Cotelor de atenție pe mai multe cursuri de apă din bazinele hidrografice ale Bâsca Chiojdului, Cricovul Sărat, Ialomița, Prahova și Teleajen. Avertizarea este valabilă până la miezul nopții, iar situația este una deosebit de periculoasă pentru zonele aflate în apropierea acestor cursuri de apă. 

Conform Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), până la ora 24:00, ca urmare a precipitaţiilor înregistrate în ultimele ore, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundaţii locale şi creşteri importante de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale Cotelor de atenţie, pe râurile din bazinele hidrografice: Bâsca Chiojdului, bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, şi Cricovul Sărat, bazin amonte confluenţă cu râul Vărbila (judeţele: Buzău şi Prahova).

Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri mici din bazinele hidrografice: Frăsinet (afluent al râului Bâsca Chiojdului), Chiojdeanca şi Lopanta (afluenţi ai râului Cricovul Sărat).

Prognoză specială ANM pentru București - Furtună și vijelie, vineri seară

Tot până la ora 24:00, ca urmare a precipitaţiilor înregistrate în ultimele ore, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundaţii locale şi creşteri importante de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale Cotelor de atenţie, pe râurile din bazinele hidrografice: Ialomiţa, bazin amonte S.H. Moroeni şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Moroeni, amonte S.H. Târgovişte, Prahova, bazin amonte S.H. Câmpina, Doftana, şi Teleajen, bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Dâmboviţa, Ialomiţa şi Prahova).

Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri mici din bazinele hidrografice: Doftana - bazin amonte Ac. Paltinu.

În funcţie de evoluţia fenomenelor hidrometeorologice, INHGA va reveni cu actualizarea prognozei hidrologice.

Cum va fi vremea până la mijlocul lunii octombrie - Prognoza meteo de la ANM pentru următoarele 4 săptămâni

Mai multe articole despre:
inundatii cod portocaliu rauri inhga viituri rapide