MENIU

Alertă pe litoral - Ce au găsit specialiștii în apa mării din două stațiuni: "Copiii trebuie supravegheați"

Litoralul Marii Negre

Este alertă pe litoral după ce specialiștii au găsit o bacterie în apa mării, în două stațiuni. Cu toate acestea, contaminarea nu este una periculoasă și îmbăierea este permisă în continuare.

Apa mării din stațiunile Eforie Nord și Năvodari a fost contaminată cu Escherichia Coli, o bacterie care poate cauza boli intestinale. În weekend, nivelurile au ajuns la peste 1.300 de unități, în Năvodari.

Cel mai mare nivel al acestei bacterii din această vară a fost detectat în punctul Eforie NORD II – peste 7.600 de unități.

Tudorel Ene, purtătorul de cuvânt al  Direcției de Sănătate Publică din Constanța, a declarat că nu este nevoie de măsuri speciale, deoarece este vorba despre un episod izolat.

“Discutăm despre un episod pasager, restul probelor prelevate din zonă arată o calitate a apei bună, astfel că îmbăierea este permisă”, a spus Tudorel Ene.

Medicii avertizează, totuși, că apa mării nu trebuie băută și îi sfătuiesc pe părinți să își supravegheze copiii, să nu înghită o cantitate mare.

“Copiii trebuie supravegheați în momentul în care se îmbăiază, să nu înghită cantități mari de apă, pentru că, normal, apa este apă de îmbăiere și nu apă potabilă. Da, deci, nu înseamnă că te îmbolnăvești dacă în timpul înotului înghiți apă, dar sunt copii care beau în cantitate mai mare și sigur că pot apărea probleme”, a afirmat doctor Luiza Căruceru, de la Direcția de Sănătate Publică Constanța, radioconstanta.ro

Mai multe articole despre:
Litoralul Marii Negre bacterii