MENIU

Alertă! O avalanşă foarte mare a avut loc în Bucegi

Meteorologii au anunţat, vineri, că o avalanşă mare a avut loc în ultimele 24 de ore la peste 1.750 de metri altitudine în Munţii Bucegi, unde se menţine riscul ridicat de producere de noi avalanşe.

"Vremea s-a menţinut caldă, mai ales la altitudini mai mici de 1.800 metri, unde temperaturile diurne au fost pozitive. Cerul a variabil, cu înnorări temporare în cursul zilei de azi. Vântul a suflat slab şi moderat, cu intensificări în zona înaltă, unde rafalele au depăşi 70 km/h. A fost semnalată în Bucegi o avalanşă mare de topire de zăpadă umedă, cu declanşare de la altitudini de 1.750-2.000 metri, de pe un versant cu expoziţie sud-est. Stratul de zăpadă a continuat să se topească cu până la 4 cm, iar la ora 14,00 măsura: 174 cm la Bâlea-Lac, 108 cm la Vârful Omu, 40 cm la Sinaia, 37 cm la Predeal şi 32 cm la Fundata", spun meteorologii despre evoluţia vremii din ultimele 24 de ore din masivele Bucegi şi Făgăraş.

Risc mare de avalanşă este şi la peste 1.800 de metri altitudine în Munţii Făgăraş, fiind vizată şi zona turistică Bâlea Lac, unde zăpada măsoară 174 de centimetri.

Meteorologii prognozează o creştere de până la 20 de centimetri a stratului de zăpadă în zona înaltă a Munţilor Făgăraş.

Turiştii care doresc să practice sporturile de iarnă în zona Bâlea, unde este risc de avalanşe, sunt sfătuiţi să ceară mai întâi informaţii de la salvamontiştii din zonă.

Mai multe articole despre:
avalanşă