MENIU

ALERTĂ meteo de vijelii și ploi în mai multe județe din țară - HARTA zone vizate

ALERTĂ meteo de vijelii și ploi în 3 județe din țară - HARTA zonelor vizate de Codul galben

Autoritatea Națională de Meteorologie a emis o atenționare de vreme severă imediată. Trei județe sunt vizate de Codul Galben de vijelii și ploi. În același timp, aproape trei sferturi din țară se află sub Cod galben de furtuni și ploi torențiale până luni dimineață.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis noi avertizări nowcasting Cod portocaliu de vijelii valabile pentru zone din judeţele Ialomiţa, Prahova şi Ilfov în ora următoare.

În Ialomiţa (Fierbinţi-Târg, Maia, Răduleşti), Prahova (Ploieşti, Brazi, Valea Calugarească, Bucov, Bărcăneşti, Puchenii Mari, Blejoi, Poienarii Burchii, Berceni, Gorgota, Râfov, Draganeşti, Dumbrava, Balta Doamnei, Tinosu, Gherghişa, Olari) şi Ilfov (Gruiu, Afumaţi, Moara Vlăsiei, Snagov, Ciolpani, Ştefăneştii de Jos, Nuci, Grădiştea, Petrăchioaia, Dascălu) se vor semnala vijelie puternică (rafale de 75 - 90 km/h), averse torenţiale care vor acumula peste 5 l/mp, descărcări electrice, grindină de dimensiuni mici şi medii.

Avertizările de fenomene periculoase imediate se emit pentru o perioadă de maximum 6 ore.

Cod portocaliu de vijelii în localităţi din judeţele Constanţa, Tulcea şi Sibiu, duminică seara

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis noi avertizări nowcasting Cod portocaliu de vijelii valabile pentru zone din judeţele Constanţa, Tulcea şi Sibiu în ora următoare.

În Constanţa (Ciobanu, Gârliciu, Saraiu, Horia, Vulturu) şi Tulcea (Topolog, Casimcea, Daeni, Ostrov) se vor semnala averse torenţiale care vor acumula peste 35 l/mp, frecvente descărcări electrice, grindină, intensificări de scurtă durată ale vântului. În Sibiu (Sibiu, Cisnădie, Sălişte, Răşinari, Şelimbăr, Roşia, Ocna Sibiului, Slimnic, Gura Râului, Loamneş, Orlat, Cristian, Şura Mare, Şura Mică, Poplaca) se vor semnala vijelie puternică (rafale de 75 - 90 km/h), averse torenţiale care vor acumula peste 35 l/mp, grindină şi descărcări electrice.

Avertizările de fenomene periculoase imediate se emit pentru o perioadă de maximum 6 ore. 

Cod portocaliu de furtuni în localităţi din judeţele Alba şi Constanţa

Mai multe localităţi din judeţele Constanţa şi Alba se află sub Cod portocaliu de furtuni în ora următoare, potrivit unei avertizări nowcasting emise de Administraţia Naţională de Meteorologie.

În judeţul Alba, avertizarea este valabilă până la 17:40 şi vizează localităţile Aiud, Teiuş, Galda de Jos, Mihalţ, Stremţ, Sântimbru, Ciugud, Bucerdea Grânoasă, Berghin, Crăciunelu de Jos, Cricău, Rădeşti, Întregalde şi Râmeţ unde se vor semnala averse ce vor cumula 35 - 45 l/mp, grindină de dimensiuni mici şi medii, vijelie puternică (rafale de peste 70 km/h) şi frecvente descărcări electrice.

În judeţul Constanţa, până la ora 18:00 sunt avertizate localităţile Ostrov, Băneasa, Rasova, Lipniţa, Independenţa, Oltina, Aliman, Deleni, Adamclisi, Dobromir şi Ion Corvin unde se vor semnala vijelie puternică (rafale de 75 - 90 km/h), averse torenţiale care vor acumula peste 35 l/mp, frecvente descărcări electrice, grindină de dimensiuni medii.

Avertizările de fenomene periculoase imediate se emit pentru o perioadă de maximum 6 ore. 

COD GALBEN
Valabil de la : 05-06-2022 ora 16:00 până la : 05-06-2022 ora 17:00

In zona : Județul Alba: Blaj, Teiuș, Mihalț, Șpring, Sântimbru, Ciugud, Berghin, Cergău, Roșia de Secaș, Ohaba, Doștat;
Județul Sibiu: Miercurea Sibiului, Păuca, Apoldu de Jos, Ludoș;

Se vor semnala : averse care vor acumula peste 20 - 25 l/mp, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, grindină de dimensiuni mici.

În același timp, ANM a emis o avertizare de vreme rea, cu fenomene extreme, cu ploi torențiale, vijelii și grindină în peste 30 de județe din estul, sudul și sud-vestul țării. Codul galben este valabil până în dimineața zilei de luni, 6 iunie.

ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ

COD GALBEN

Interval de valabilitate: 5 iunie, ora 12 - 6 iunie, ora 06

Fenomene vizate: instabilitate atmosferică temporar accentuată

În cea mai mare parte a Moldovei, în Muntenia, Dobrogea și Carpații Orientali și Meridionali, iar seara și noaptea, local și în Banat și Oltenia, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, intensificări ale vântului și vijelii (cu viteze în general de 55...75 km/h), precum și grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 20...30 l/mp şi izolat 40...50 l/mp.

Astfel de fenomene vor fi pe arii restrânse și în Transilvania și restul Moldovei.

Mai multe articole despre:
anm vreme avertizare nowcasting meteo cod galben furtuni