MENIU

Alertă medicală: o nouă boală transmisă de căpuşe se răspândeşte în vestul Europei

<p>Cum să te fereşti de muşcăturile de căpuşă</p>

O nouă boală transmisă de muşcătura căpuşei se răspândeşte în vestul Europei. Boala transmisă de căpuşe ucide 30% dintre persoanele infectate. Pentru prima dată, aceasta a început să se răspândească în vestul Europei.

Până acum, doar două persoane au fost infectate, dintre care una din Spania, care a murit din această cauză. Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC) îi avertizează pe locuitori, turişti şi agricultori să evite contactul cu căpuşele şi cu animalele infectate.

"Grupurile care sunt expuse riscului sunt crescătorii de animale şi vânătorii care sunt frecvent în contact cu animalele. Aceştia pot intra în contact cu căpuşele. Strivindu-le permit pătrunderea virusului în piele," a declarat Herve Zeller, membru ECDC, conform descoperă.ro.

Boala este cunoscută cu denumirea de febra hemoragică de Crimeea-Congo (FHCC) şi în mare parte este transmisă de muşcătura căpuşei de genul Hyalomma, care trăieşte pe animalele din Asia, Europa şi Africa.  

Din fericire pentru animale rareori prezintă simptome după ce sunt infectate, însă în cazul oamenilor aceştia prezintă simptome precum febră puternică, vomă, sângerări nazale şi scaun negru. În mai puţin de trei săptămâni 30% dintre pacienţii infectaţi, mor.

În prezent, nu există niciun vaccin împotriva FHCC fiind în mare parte transmis de muşcătura căpuşei, însă poate fi răpândită şi de fluidele animalelor înfectate, muncitorii de la abator fiind expuşi constant riscului din cauza manipulării cărnii. Anul acesta au murit 20 de persoane infectate cu FHCC în Pakistan.

În timp ce boala este endemică în Africa, Balcani, Orientul Mijlociu şi Asia, aceasta este prima dovadă a existenţei în zona vestică a Europei. Cazurile anterioare descoperite în zonă au fost deseori aduse de persoane care au călătorit.

Prima persoană infectată a fost un excursionist în vârstă de 62 de ani, care a fost muşcat de o căpuşă în apropiere de Avila, Spania.

Acesta a murit din cauza infecţiei cu FHCC pe 25 august, nu înainte să transmită virusul către un asistent medical de 50 de ani care a avut grijă de bărbat în Madrid. Medicii locali au pus sub observaţie aproximativ 200 de asistenţi care prezentau simptome asemănătoare bolii, pentru a prevenii răspândirea acesteia.

În cadrul raportului despre cele două cazuri a fost sugerat faptul că virusul a fost adus în Spania de către migraţia păsărilor din Maroc sau alte părţi ale Africii. Vestea bună este că omul nu reprezintă prada principală a căpuşelor. Deşi riscul este scăzut, ECDC avertizează persoanele care vor să călătorească în vestul Europei să poarte pantaloni lungi, bluze şi soluţii anti-insecte pentru a evita muşcăturile de căpuşe.

Mai multe articole despre:
0 boală căpuşă muscatura capusa