Alertă la un colegiu din Bistrița, după ce a fost semnalat miros de gaz! Peste 800 de persoane, elevi și profesori, au fost evacuate
Peste 800 de persoane, elevi şi profesori, au fost evacuate joi, la Colegiul ”Andrei Mureşanu”, din municipiul Bistriţa, după ce a fost semnalat miros de gaz. La fața locului au ajuns reprezentanții ISU Bistrița Năsăud, dar și prefectul județului. Se fac verificări pentru a se vedea dacă există vreun pericol.
”850 persoane - elevi si profesori - au fost evacuate. Intervenţia este coordonată din teren de către inspectorul sef al ISU Bistriţa Năsăud şi de prefectul judetului Bistriţa Nasaud”, a anunţat ISU măsurile luate după ce a fost semnalat miros de gaz.
Au loc cercetări la fața locului, participând inclusiv o echipă a distribuitorului de gaz pentru identificarea şi remedierea defecţiunii
Până la ora transmiterii acestei știri, nicio persoană nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. Vorbim însă despre o intervenție la care datele pot fi schimbate din moment în moment.