MENIU

Alertă la Transgaz. A crescut presiunea în conducte pentru că românii nu consumă, de teama facturilor

Terminal Transgaz

Sistemul Național de Gaze a fost în stare de alertă marți dimineață, din cauza cantității foarte mari de gaze care circulă prin conducte. S-a ajuns în această situație din cauză că românii și-au redus consumul, în timp ce volumul importat a crescut. În plus, prin conducte circulă și cantități mari de gaz aflat în tranzit.

Potrivit companiei Transgaz, timp de mai multe ore  a fost o alertă generală pentru că prin conductă treceau prea multe gaze naturale. Conform sursei citate, în această dimineață, la ora 07:00, a fost declanșată starea de pre-alertă, potrivit Realitatea Plus.

În date tehnice, marți dimineață prin sistemul național de transport circulau aproximativ 82 de milioane de metri cubi de gaze naturale, în condiţiile în care starea de pre-alertă se activează automat la un volum de 78 de milioane de metri cubi. Spre prânz, volumul a scăzut până spre 80 de milioane de metri cubi, potrivit Economedia.

Potrivit conducerii Transgaz, în perioada următoare există riscul ca, pe fondul scumpirii gazelor, românii să-și reducă mult consumul, preferând să stea în frig, ceea ce ar face ca volumul de gaz importat să nu se consume. Situația s-ar agrava dacă mari consumatori și-ar întrerupe activitatea, ceea ce ar însemna o cantitate mai mare de gaze în magistralele Transgaz. Capacitatea de depozitare a României este de circa 16 milioane.

Mai multe articole despre:
alerta transgaz presiune conducte import export