MENIU

Alertă la Spitalul Județean Buzău, au fost mobilizate toate autospecialele pompierilor. 18 pacienți evacuați. Ce s-a întâmplat, de fapt? - FOTO/VIDEO

A fost alertă la Spitalul Județean Buzău și toate autospecialele pompierilor au fost trimise pentru o intervenție la incendiu. În cele din urmă, s-a dovedit a fi o defecțiune de altă natură, însă degajarea unei mari cantități de fum a fost alarmantă.

UPDATE: Paceinții care se aflau în incinta UPU Buzău în momentul în care a fost sesizată problema la instalația de oxigen au relatat că li s-a explicat imediat despre problema de la instalația de oxigen și li s-a cerut să se îndepărteze de zona UPU cât mai repede, Sansa Buzoiană.

Ulterior, medicii UPU au trecut la trierea pacienților care veneau cu ambulanțele la spital și direcționarea acestora către zonele în care erau preluați de reprezentanții spitalului.

UPDATE: Între timp, pacienții care ajung la spital cu ambulanțele, având diverse afecțiuni, sunt înregistrați în documente în curtea unității spitalicești.

UPDATE: În total, imediat după sosirea pompierilor la UPU Buzău, acolo unde se semnalase un posibil incendiu, au fost evacuați 18 pacienți și 4 cadre medicale, potrivit Sansa Buzoiană.

 

Din fericire, s-a dovedit că a fost vorba doar de o defecțiune la o instalație de oxigen a instituției spitalicești, care a dus la degajări mari de fum. Nicio persoană nu a avut nevoie de îngrijiri medicale, dar 4 cadre medicale și 18 pacienți au fost evacuați din zona unde a avut loc intervenția pompierilor.

Alarma s-a dat în urma unui apel la 112, care a anunțat producerea unui incendiu la nivelul Unității de Primiri Urgențe. Imediat, la fața locului au fost trimise toate autospecialele disponibile din cadrul Detașamentului de Pompieri Buzău.

 

Mai multe articole despre:
alerta spital buzau incendiu nu s-a confirmat