Alertă la Spitalul Judeţean Satu Mare: un bărbat, suspectat de gripă porcină
Un bărbat în vârstă de 38 de ani din comuna Bătarci, Satu Mare, a fost internt la secția de Boli Contagioase a Spitalului Județean Satu Mare, fiind suspectat de gripă porcină.
Medicii au prelevat probe de la pacient, urmând ca Institutul Cantacuzino din Bucureşti să stabilească, în câteva zile, dacă acesta suferă sau nu de gripă porcină.
"S-au luat măsuri, va fi într-un regim de supraveghere medical până vom primi rezultatele de la București. Deocamdată e suspect de gripă", a declarat prefectul Eugeniu Avram.
Potrivit presei locale, bărbatul a fost izolat și s-a dispus folosirea de către personalul medical şi auxiliar din secţie a echipamentului de protecţie adecvat (mască facială şi mănuşi obligatoriu la intrarea în salon), folosirea dezinfectantului pentru mâini obligatoriu înainte şi după intrarea în rezervă.
Comuna Bătarci, de unde provine pacientul, se află chiar la granița cu Ucraina, ţară care se confruntă în această perioadă cu o epidemie de gripă porcină.
Zilele trecute, Centrul Național de Supraveghere și Control a Bolilor Transmisibile (CNSCBT) a anunțat că a fost înregistrat primul deces de gripă porcină în România, la un bărbat din Capitală.