MENIU

ALERTĂ în România: Doi turiști au fost mușcați de VIPERE! Elicopterul SMURD intervine

Un turist în vârstă de 29 de ani, din Piteşti, a fost preluat, duminică, de elicopterul SMURD, de pe Transfăgărăşan, după ce a fost muşcat de o viperă cu care tânărul s-ar fi jucat. Acesta urmează să fie transportat la un spital din Bucureşti.

Purtătorul de cuvânt al ISU Argeş, Mădălina Epure, a declarat că tânărul se afla la cota 2000, pe Transfagărăşan când a fost muşcat de un şarpe veninos, posibil viperă, scrie Mediafax.

Potrivit echipelor de intervenţie, tânărul a ajuns singur la punctul de prim ajutor din zonă, de unde un echipaj SMURD l-a transportat la Spitalul din Curtea de Argeş. Medicii au decis să îl trimită pe piteştean la o clinică din Capitală şi au solicitat, în sprijin, un elicopter SMURD, pentru a evita eventuale complicaţii care pot apărea în astfel de cazuri dacă nu se intervine în cel mai scurt timp.

Ion Sănduloiu, şeful Salvamont Argeş, a explicat că tânărul s-ar fi jucat cu vipera, iar aceasta l-a muşcat.

Un alt turist, un bărbat de 31 de ani, a fost muşcat de viperă, duminică, în zona Piatra Fântânele (jud. Bistriţa-Năsăud) – Dornişoara (jud- Suceava), acesta fiind internat în spital în stare stabilă. 

Reprezentanţii Salvamont şi ISU Bistriţa-Năsăud atrag atenţia că o persoană muşcată de viperă poate muri în cinci ore dacă nu primeşte medicaţie, deoarece veninul acesteia este o hemotoxină, hemoglobina din sânge formând, împreună cu veninul, un compus stabil, care poate duce la sufocare.

„Totuşi moartea cauzată de muşcătura unui şarpe veninos survine în cazuri rare, mai mult de jumătate din muşcăturile de viperă sunt, fără inoculare de venin. Efectele unei muşcături de şarpe veninos variază în funcţie de vârsta, condiţia fizică şi starea de sănătate a victimei”, spun salvatorii.

Mai multe articole despre:
turişti SMURD vipere