Alertă în Ploiești - Un urs a fost filmat pe o stradă din oraș - Autoritățile au trimis RO-Alert - Animalul nu a fost încă prins
Prezenţa unui urs a fost semnalată duminică noaptea pe o stradă din Ploieşti, anunţă autorităţile locale, care precizează că ultima dată animalul a fost văzut în zona de nord a oraşului.
UPDATE: Din dispozitia conducatorului echipei de interventie, s-a oprit actiunea de cautare a ursului si a fost ridicat dispozitivul de ordine si protectie a zonei publice format din jandarmii I.J.J. Prahova, deoarece ursul s-a retras in padurea de la marginea localitatii.
”Primăria Municipiului Ploieşti informează faptul că, luând act de mesajul RO Alert emis duminică, 23 iulie, în jurul orei 01.00, de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova, despre prezenţa unui urs pe strada Găgeni din Ploieşti, au fost urmate prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr. 81 din 21 iulie 2021 privind aprobarea metodelor de intervenţie imediată pentru prevenirea şi combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor şi bunurilor acestora. În acest sens, viceprimarul municipiului Ploieşti, domnul Daniel Nicodim, a convocat un grup de lucru în vederea luării de urgenţă a măsurilor ce se impun în acest caz, deplasându-se în zona indicată împreună cu reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Prahova”, transmite municipalitatea.
Conform sursei citate, la intervenţie participă reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, ai Poliţiei Locale Ploieşti, precum şi ai Poliţiei Municipiului Ploieşti.
Totodată, la solicitarea viceprimarului municipiului Ploieşti, la acţiune participă reprezentanţii Parcului Memorial “Constantin Stere”, precum şi ai Asociaţiei Vânătorilor, care au venit, astfel, în sprijinul autorităţilor locale cu logistică de profil, necesară în prevenirea şi combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun.
”Menţionăm faptul că pe parcursul intervenţiei nu a existat niciun incident. Autorităţile locale monitorizează în continuare această situaţie, ursul fiind văzut ultima dată, în zona de nord a municipiului Ploieşti, respectiv zona Vega. Rugăm cetăţenii municipiului Ploieşti să ţină cont de avertizările şi recomandările transmise în acest caz de către factorii implicaţi, singurul demers recomandat în situaţia în care sesizează un pericol fiind acela de a apela la numărul de urgenţă 112”, este mesajul Primăriei Ploieşti.