ALERTĂ în California! Copil de 7 ani, mort după ce s-a infectat cu o bacterie care se hrănește cu CREIERUL UMAN
Situație dramatică în SUA, acolo unde un copil de 7 ani a murit după s-ar fi infectat cu o bacterie extrem de periculoasă pe care a luat-o cel mai probabil din apa unui lac. Amiba de apă dulce, denumită științific Naegleria fowleri, căci despre ea vorbim, se hrăneşte cu creierul uman şi de cele mai multe ori provoacă decesul. De obicei, infecţia cu o astfel de bacterie este extrem de rară. Până în prezent, au existat doar 10 cazuri raportate în California din 1971.
Din primele informații, decesul a survenit pe data de 7 august, la aproximativ o spătămână după ce copilul a ajuns la spital, acuzând dureri puternice de cap.
Medicii l-au diagnosticat cu meningoencefalită primară amoebiană. Boala poate fi declanșată de o infecție virală sau bacteriană care apare cu o mai mare frecvență în lunile de vară, dar și la începutul toameni. Bacteria poate ajunge în organism când apa contaminată pătrunde în corp prin nas. Amiba nu poate fi transmisă de la persoană la persoană, iar infecțiile sunt de obicei semnalate în statele din sudul Americii.
În ciuda eforturilor medicilor, copilul a decedat.
Specialiștii sunt de părere că băiatul s-ar fi infectat, cel mai probabil, într-un lac din zona în care locuia. Medicii spun că apa contaminată i-a pătruns în organism prin nas şi gură, în timpul înotului, provocându-i leziuni grave la nivelul creierului, leziuni ce sunt incompatibile cu viaţa.
Centrul pentru Control şi Prevenire a Bolilor (CDC) din SUA atrage atenţia că acest tip de amibă poate fi întâlnit şi în piscinele ce nu au fost tratate în mod adecvat cu clor.
Primele simptome care apar în cazul infectării cu această bacterie extrem de periculoasă sunt durerile de cap puternice, febra, greaţa, dar şi vărsături.
Pe măsură ce infecţia se agravează, persoanele pot prezenta convulsii sau halucinaţii, mai spun reprezentanții CDC.
„Odată ce amiba intră în nas, aceasta se deplasează către creier unde provoacă meningoencefalită primară amoebiană (PAM). Aceasta este de obicei fatală”, susțin experții.