MENIU

Alertă în Bucegi! Trei turiste, apel disperat către Salvamont

Alertă în Bucegi! Trei turiste, apel disperat către Salvamont

Trei turiste aflate marţi seara pe un traseu montan în masivul Bucegi, între cabana Padina şi staţiunea Bran, au cerut sprijinul Salvamontului şi Jandarmeriei montane pentru a ajunge în siguranţă la baza muntelui, fiind la aproximativ două ore de mers faţă de staţiunea Bran, informează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Braşov, Ciprian Aldea. 

"Turistele au apelat numărul de urgenţă 112 miercuri seara la ora 21,00, precizând că nu sunt în pericol iminent, doar că sunt epuizate fizic şi păreau a fi panicate că nu pot ajunge în siguranţă, fiind surprinse de condiţiile meteo nefavorabile şi întuneric. Echipele de intervenţie formate din trei jandarmi montani şi trei salvamontişti s-au constituit rapid şi în 45 de minute au plecat spre turiste", a afirmat sursa citată. 

După un traseu de aproximativ o oră, folosindu-se şi mijloacele auto din dotarea Jandarmeriei Braşov, s-a ajuns la cele trei femei. 

Acestea nu prezentau nici un fel de traumatisme, fiind doar epuizate fizic. În jurul orei 23,00, echipele de salvatori au început deplasarea spre refugiul Salvamont Zănoaga, unde au ajuns în siguranţă după o oră. Au rămas acolo pe timpul nopţii, urmând să coboare la baza muntelui miercuri dimineaţa. 

"Deşi pe toate canalele media a fost transmisă spre informare avertizare meteorologică de vreme instabilă, se pare că nu a fost luată în seamă de cele trei turiste", a mai precizat purtătorul de cuvânt al IJJ Braşov. 

Sursa: agerpres.ro

Mai multe articole despre:
Bucegi apel de urgenţă turiste