MENIU

Alertă după ce un vulcan a erupt în insula Bali. Mii de oameni evacuaţi

Mii de locuitori din insula indoneziană Bali au fost evacuați din zonele aflate în vecinătatea unui vulcan activ care a produs mișcări telurice și a acoperit cu nori de fum această populară zonă turistică, au declarat autoritățile vineri, informează Reuters.

Alerta declanșată pentru vulcanul Mount Agung, din estul Bali, a fost de nivelul 3, penultimul nivel, iar autoritățile au avertizat turiștii și localnicii să nu campeze sau să pornească în drumeții pe o rază de 6 km în zona craterului. ''Activitatea vulcanică rămâne ridicată și sunt indicii că magma se ridică la suprafață și provoacă mișcări telurice'', a spus Sutopo Purwo Nugroho, de la Agenția Națională pentru Situații de Urgență.

''Toate activitățile publice din zona indicată ar trebui sistate în eventualitatea unei erupții'', a precizat Nugroho. Cu toate acestea, activitatea pe aeroportul internațional din Bali se desfășoară în condiții normale, iar agențiile de turism nu au fost afectate.

Aproape 6.000 de persoane au fost evacuate până în prezent, iar numărul va crește, potrivit estimărilor autorităților. 

Erupțiile vulcanului Mount Agung din anii 1963 și 1964 au provocat moartea a peste 1.000 de persoane și rănirea a câteva sute.

Mai multe articole despre:
bali vulcan vulcan bali Mount Agung