Alertă de securitate în Republica Moldova! O rețea de spionaj coordonată de FSB-ul rusesc a fost destructurată
Este stare de alertă în Republica Moldova. Directorul Serviciului de Informații și Securitate (SIS) a anunțat destructurarea unei rețele de spionaj, care acționa împotriva țării.
Potrivit acestuia, începând cu anul 2020, doi cetățeni ruși au fost implicați în organizarea unor activități împotriva securității Republicii Moldova și a cetățenilor săi.
Cei doi erau sub comanda Serviciului Federal de Securitate din Rusia, fostul KGB și se ocupau de identificarea și recrutarea cetățenilor moldoveni pentru a construi în final rețeaua de agenți.
"Serviciul de Informații și Securitate de comun cu Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale au încheiat și expediat în instanța de judecată cauza penală inițiată pe elementele constitutive ale infracțiunii „Trădarea de Patrie” (art. 337) și „Spionajul” (art.338) din Codul Penal în privința unui grup de persoane antrenat în organizarea de activități dușmanoase împotriva securității Republicii Molodova.
Cei doi au fost trimiși în judecată pentru trădare de patrie și spionaj.