MENIU

Alertă de răpire FALSĂ! O provocare de pe rețelele sociale a dus la mobilizarea a aproximativ 100 de polițiști. Presupusa victimă, o copilă de 13 ani

Aproximativ 100 de polițiști, mobilizați pentru o alertă de răpire FALSĂ!/ Profimedia

O minoră de 13 ani, din orașul Zărnești, a mobilizat, timp de două zile, aproape 100 de poliţişti din structurile IPJ Brașov, după ce a sunat la 112 și a anunțat, în mod fals, că a fost răpită. În cauză a fost deschis un dosar penal pentru „inducerea în eroare a organelor judiciare”. Părinții fetei ar putea fi, de asemenea, sancționați pentru nesupravegherea minorei.

Polișia a fost sesizată, marți seara, o persoană de sex feminin susținând că a fost luată cu forţa de persoane necunoscute şi urcată împotriva voinţei sale într-un autovehicul.

„La momentul efectuării apelului, aceasta nu a putut oferi răspunsuri la întrebările esențiale ale operatorului privind identitatea sa, descrierea vehiculului sau locația în care se află, iar convorbirea s-a întrerupt, fără a putea fi reapelată”, a transmis IPJ Brașov, într-un comunicat.

SURSE: Se cere mandat de arestare preventivă în lipsă pentru afaceristul Marțian, acuzat că și-ar fi RĂPIT copiii

Având în vedere gravitatea situaţiei semnalate, poliţiştii au acţionat imediat, mobilizând echipe extinse de lucrători şi desfăşurând activităţi complexe de localizare şi investigare, precizează IPJ Brașov.

Autoritățile spun că informaţiile furnizate de fată „erau extrem de limitate”, dar „prin utilizarea tehnicilor avansate de localizare şi coroborarea altor date obţinute din teren”, pe 17 octombrie au fost emise trei mandate de percheziţie domiciliară în Cartierul Săticel, din oraşul Zărneşti.

În urma percheziţiilor, într-unul dintre imobile poliţiştii au găsit telefonul de pe care a fost făcut apelul, dar şi fata de 13 ani, care se afla acasă împreună cu familia sa.

„Fata a recunoscut că a inventat acest scenariu după ce a primit o provocare pe o reţea de socializare, astfel că a semnalat o răpire inexistentă. După efectuarea apelului, ea a refuzat să răspundă apelurilor insistente ale operatorului 112, a închis terminalul mobil şi a aruncat cartela SIM pentru a evita identificarea”, a precizat IPJ Brașov.

Ce au descoperit oamenii legii după ce o tânără a fost dată dispărută de familie. Fata de 18 ani era plecată cu iubitul ei

Potrivit poliției, la investigaţii şi percheziţii au participat aproape 100 de forţe de la Serviciul de Investigaţii Criminale, Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, Serviciul de Ordine Publică, Serviciul Criminalistic, Serviciul pentru Acţiuni Speciale, Poliţia Municipiului Braşov, Poliţia Staţiunii Râşnov, Poliţia Oraşului Zărneşti, precum şi alte structuri operative ale Poliţiei Române.

În cauză a fost întocmit un dosar penal, în prezent fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de inducerea în eroare a organelor judiciare, faptă prevăzută și pedepsită de Codul Penal cu până la 3 ani de închisoare sau amendă.

De asemenea, în cauză, se analizează şi posibilitatea aplicării de măsuri sancţionatorii faţă de părinţii minorei de 13 ani, pentru lipsa supravegherii acesteia.