ALERTĂ de gripă aviară în Bucureşti. Gabriela Firea a activat o celulă de criză
Primarul general, Gabriela Firea, a activat unitatea locală de sprijin de la nivelul Primăriei Generale pentru combaterea răspândirii cazurilor de gripă aviară în Capitală.
Măsura a fost luată ca urmare a faptului că, potrivit unui buletin de analiză emis de Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală București, a fost confirmată influența aviară la cinci pescăruși găsiți morți pe malul lacului Grivița în aval de barajul Străulești.
"M-am asigurat că planul de măsuri aprobat de Centrul de Combatere a Bolilor al Municipiului București va fi aplicat cât mai urgent. La nivelul Primăriei Capitalei funcționează începând de ieri o celulă de criză formată din reprezentanții ALPAB, ai Poliției Locale, ai ASSMB, ASPA, DGASMB. Conform specialiștilor, nu există un risc imediat de transmitere la om a virusului gripei aviare, însă reprezentanții Municipalității cu responsabilități în implementarea măsurilor asumate vor acționa pentru a preîntâmpina răspândirea bolii și vor comunica permanent cu toate instituțiile implicate în acest proces", a spus primarul general Gabriela Firea, într-un comunicat de presă.
Potrivit managerului Institutului Național de Boli Infecțioase "Matei Balș" din București, prof. dr. Adrian Streinu-Cercel, deși nu există un risc imediat de transmitere la om, sunt obligați să ia toate măsurile care se impun conform legislației internaționale, pentru a împiedica apariția unui virus gripal recombinat (adică virus gripal aviar + virus gripal uman), ce ar putea afecta cetățenii.
Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement (ALPAB) supraveghează populațiile de păsări sălbatice din parcurile și de pe lacurile de care se ocupă și va notifica autoritățile competente în cazul păsărilor descoperite moarte.
Pentru prevenirea apariției influenței aviare, Administrația Grădina Zoologică a luat mai multe măsuri: a acoperit cu folie de plastic amplasamentele pelicanilor și ale păsărilor de baltă și s-a restrâns spațiul de ieșire la exterior a acestora; a izolat la ieșirea în exterior amplasamentul lebedelor și al păsărilor flamingo; păsările exotice se pot vizita numai în interior. Zilele următoare se vor acoperi și amplasamentele păsărilor de pradă. De asemenea, angajații Zoo efectuează dezinfecții zilnice cu soluție de Virkon 1% în ceea ce privește preșurile dezinfectoare la intrarea în amplasamentele tuturor păsărilor.
Direcția Sanitar — Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor București (DSVSA) a stabilit o zonă de supraveghere sau monitorizare de 10 kilometri în jurul locului unde au fost descoperite cazurile de gripă aviară. Această zonă de supraveghere cuprinde sectoarele 1, 2, 5 și 6 din municipiul București, precum și localitățile Tunari, Otopeni, Corbeanca, Buftea, Mogoșoaia, Chitila, Dragomirești Vale și Chiajna din județul Ilfov.
Printre măsurile asumate de PMB în cadrul ședinței Centrului pentru Combaterea Bolilor al Municipiului București se află: asigurarea substanțelor dezinfectante, instrumentelor pentru aplicare, altor materiale necesare și personalului care să efectueze dezinfecția, sub supraveghere sanitar veterinară, a locului unde sunt păsări bolnave; asigurarea ecarisării păsărilor moarte sau ucise, prin intermediul unităților de incinerare cu care are contract de prestări servicii; controlul respectării interzicerii accesului păsărilor domestice la luciuri de apă, lacuri, bălți, râuri și orice altă amenajare hidrologică artificială sau naturală; transmiterea, prin toate mijloacele de comunicare accesibile, pentru ca toți deținătorii de păsări să fie informați despre măsurile impuse; supravegherea populațiilor de păsări sălbatice.