ALERTĂ de gradul zero în UE! Tragedia din Afganistan, la un pas de o CRIZĂ de proporții a refugiaților care fug de talibani
Uniunea Europeană (UE) începe discuțiile despre criza migrației și de securitate generată de tragedia din Afganistan, după revenirea talibanilor. Discuțiile încep în această săptămână, la 10 zile după ce talibanii au cucerit capitala Kabul.
Principalele teme vizează securitatea și migrația în cadrul Uniunii celor 27 de țări, potrivit unui purtător de cuvânt al președinției slovene a Consiliului UE, relatează Reuters, potrivit Agerpres.
Vor fi analizate potențialele efecte asupra migrației, asistenței acordate țărilor vecine aflate în situații critice și problemelor legate de securitate.
O importantă reuniune după această analiză are loc joi - întâlnirea ambasadorilor UE.
Slovenia, care deține în prezent președinția rotativă a Uniunii Europene, pare decisă împotriva unor coridoare europene umanitare pentru refugiații afgani, prin vocea premierului sloven Janez Jansa. Acesta a declarat că UE nu va permite un val de migranți afgani, în condițiile în care preluarea Afganistanului de către talibani a alimentat temerile privind o repetare a crizei migrației din Europa din 2015, când peste 1 milion de persoane care au fugit de războiul și sărăcia din Orientul Mijlociu au ajuns în blocul european.
Cancelarul german Angela Merkel, care va demisiona după alegerile federale din 26 septembrie, a cerut săptămâna trecută o acțiune coordonată și „controlată” a UE în domeniul migrației.
Talibanii au închis punctele-cheie de frontieră, afganii fug din țară de teama aplicării legii Sharia. În același timp,mai multe țări din UE cer ca refugiaților să li se garanteze siguranța în țările vecine Afganistanului înainte ca UE să ia în considerare primirea de migranți.