MENIU

Alertă falsă cu BOMBĂ la Tribunalul Iaşi. Poliţiştii au permis accesul în clădire

Alertă cu BOMBĂ la Tribunalul Iaşi. Instituţia a fost evacuată 

Alertă falsă cu bombă la Palatul de Justiţiei din Iaşi, acolo unde a fost solicitată intervenţia pirotehniştilor, în urmă unui apel la numărul unic de urgenţe 112 prin care o persoană semnala că în clădire a fost plasată o bombă. În jurul orei 11.00, operaţiunea a fost finalizată, iar poliţiştii au permis accesul în clădire.

UPDATE 11.00. În urmă cu câteva moment activitatea a fost reluată la Tribunalul şi Curtea de Apel Iaşi, reprezentanţii SRI ridicând geanta suspectă. 

UPDATE 10:20 - Până în acest moment magistraţii nu au găsit vreo legătură între ameninţare şi vreun proces care se judecă astăzi, însă nicio varianta nu poate fi exclusă. În continuare clădirea este încercuită, traficul se desfăşoară cu greutate, fiind blocate mai multe străzi.

UPDATE: Anca Vîjiac, purtător de cuvând IPJ Iaşi, a afirmat la Realitatea TV că s-a făcut un perimetru de siguranţă în zonă. "Nu s-a mai întâmplat până acum să mai avem ameninţări prin telefon", a mai spus aceasta, adăugând că Palatul de Jusţiei este o clădire foarte mare care găzduieşte şi Judecătoria şi Curtea de Apel Iaşi şi că în momentul nu mai este nicio persoană în clădire.

UPDATE. În jurul orei 9:30, un bărbat a sunat la poliție și a anunțat că ”un prieten a lăsat ceva acolo”. Cuvântul ”ceva” a fost ”tradus” de către polițiști drept un ”colet suspect”, posibil o alarmă cu bombă, scrie ziaruldeiasi.ro.

În aceste momente, mai mulţi poliţiştii şi o echipa de pirotehnişti se află la sediul Tribunalului Iaşi, după ce a fost făcută sesizarea. Instituţia a fost evacuată, iar echipele fac cercetări.

Din primele informaţii, se pare că nu este vorba despre un exerciţiu. Din acest motiv poliţiştii tratează cazul cu maximă atenţie, considerând situaţia periculoasă. Circulaţia este îngreunată în zona, scrie bzi.ro.