Alertă FALSĂ cu bombă în centrul municipiului Focșani! Circulația în zonă a fost reluată
Autoritățile au fost alertate, sâmbătă seara, că în centrul orașului Focșani, în zona Băncii Raiffeisen- Farmacia 24, ar fi amplasată o bombă. Zona a fost restricționată, iar mai multe magazine din zonă închise și evacuate.
În urma apelui telefonic prin care o persoană necunoscută anunța existența unui dispozitiv exploziv în Piața Unirii din municipiul Focșani, echipa de pirotehniști împreună cu celelalte echipe de cercetare aflate la fața locului au constatat că a fost vorba de o alarmă falsă.
În continuare, polițiștii efectuează cercetări cu privire la identificarea persoanei care a efectuat în mod eronat și nejustificat acest act, urmând a se lua măsurile legale ce se impun.
Circulația a fost reluată în zonă.
Reamintim că poliția a fost alertată, sâmbătă seara, privind amplasarea unei bombe în centrul municipiului Focșani, iar Piața Unirii a fost închisă și mai multe magazine au fost evacuate.