MENIU

ALERTĂ! COD portocaliu de inundații în 15 județe

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, vineri, o avertizare Cod portocaliu de inundaţii, valabilă până sâmbătă la miezul nopţii în opt bazine hidrografice.

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, vineri, o avertizare Cod portocaliu de inundaţii, valabilă până sâmbătă la miezul nopţii în opt bazine hidrografice.

Potrivit hidrologilor, în intervalul 31 mai, ora 15:00 - 1 iunie, ora 00:00, se vor produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide şi creşteri de debite şi niveluri, cu posibile depăşiri ale Cotelor de apărare, pe râurile din bazinele hidrografice: Tur - sector aval Acumularea Călineşti, şi Crasna - sector aval S.H. Craidorolţ (judeţul Satu Mare).

De asemenea, începând din 31 mai, ora 16:00, şi până pe 1 iunie ora 00:00, fenomene similare se vor înregistra pe râurile: Olt - afluenţi mici aferenţi sectorului aval Acumularea Ioneşti (judeţele Vâlcea, Argeş, Olt şi Dolj), Vedea - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Argeş, Olt şi Teleorman), Argeş - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman şi Ilfov), Ialomiţa - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu (judeţele Dâmboviţa şi Prahova), Prahova - bazin superior, Teleajen (judeţul Prahova) şi Buzău - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu (judeţele Braşov, Covasna şi Buzău).

Totodată, pe durata zilei de sâmbătă, 1 iunie, între orele 6:00 - 00:00, va fi Cod portocaliu de inundaţii pe râurile din bazinele hidrografice: Jiu - afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sadu - amonte confluenţă Gilort, Gilort - bazin superior (judeţul Gorj), Olt - afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sebeş Olt - amonte Acumularea Ioneşti (judeţele Sibiu, Vâlcea şi Argeş) şi Olteţ - bazin superior (judeţele Gorj şi Vâlcea).

INHGA precizează că fenomenele hidrometeorologice prognozate se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri din judeţele: Teleorman, Giurgiu, Dâmboviţa, Prahova şi Buzău.