Alertă alimentară. Un supermarket recheamă un produs alimentar, posibil contaminat cu Salmonella
Un tip de pastă tahini comercializată în magazinele Kaufland este rechemată din cauza pericolului infectării cu Salmonella.
Firma producătoare AB World Foods UK informează despre retragerea de pe piaţă a tuturor loturilor din produsul Pasta Tahini Al’Fez 160g.
„În cazul produselor vizate, nu se poate exclude faptul că acestea pot avea suspiciune de prezenţă Salmonella”, reiese de pe site-ul ANSVSA.
Din motive ce ţin de siguranţa consumatorului, producătorul şi importatorul pentru România au retras aceste produse de la vânzare.
Cei care au cumpărat produsele sunt rugaţi să le returneze la magazinul de unde l-au cumpărat.