Alertă alimentară în România: piețele, invadate de fructe cu pesticide
Fructele de sezon sunt la mare căutare în piețe. Românii bagă mâna adânc în buzunar pentru cireșe și căpșuni, fără a ști pericolul la care se expun. Deși gustul nu le trădează, aceste fructe ar putea fi dăunătoare pentru sănătate, din cauza pesticidelor folosite de agricultori.
Fructele sunt vedetele din piețe în această perioadă. Deși prețurile pot fi ușor piperate, românii nu se dau înapoi și plătesc oricât pentru a-și face pofta.
De exemplu, cireșele se găsesc la prețuri cuprinse între 6 și 12 lei, în timp ce caisele se vând cu 13 lei pe kilogram, iar căpșunile cu 15 lei.
Specialiștii trag însă un semnal de alarmă și spun că cele mai delicioase fructe pot ascunde multe pericole pentru sănătate, din cauza pesticidelor folosite de unii producători.
Pericolul ascuns din căpşuni pe care nimeni nu îl spune. Astfel de fructe au apărut deja în toate piețele
Pentru a ne proteja, specialiștii ne recomandă să le cumpărăm din piețe autorizate, unde se fac des controale, și să evităm vânzătorii ambulanți.
Specialiștii spun că fructele trebuie spălate bine înainte de consum cu apă și oțet pentru a îndepărta toate redizuurile de pesticide.