MENIU

ALERTĂ alimentară în magazine - Produs consumat de români, RETRAS de la raft - Pericol pentru sănătate

ALERTĂ alimentară în magazine

Este alertă alimentară în magazinele din România, după ce Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a anunțat retragerea de la vânzare a unui lot de chipsuri.

ANSVSA anunță retragerea de la vânzare a unui lot de chipsuri, din hypermarketurile Cora.

În urma informǎrii primite de la furnizorul Alnatura Produktions- und Handels GmbH, Romania Hypermarche SA a luat decizia de retragere si rechemare a produsului:

Alnatura Eco Chips din porumb 125g, cu data de expirare 16.08.2022, deoarece existǎ suspiciunea prezenţei alcaloizilor tropanici.

Alcaloizii tropanici sunt ingrediente naturale ale unor plante (așa-numitele buruieni) ce cresc sporadic pe suprafețele cultivate cu cereale, cu rol de a îndepărta dăunătorii.

Alcaloizii tropanici nu au efect pe termen lung, dar pot duce la tulburări temporare, cum ar fi greață, somnolență și dureri de cap.

Persoanele care au achiziționat aceste produse sunt rugați să nu le consume, ci să le returneze magazinului de unde le-au
cumpărat și să solicite contravaloarea acestora, până la data de 18.07.2022.