MENIU

ALERTĂ alimentară: Fructe din Turcia, conținut URIAȘ de PESTICIDE

Fructe cu pesticide

Alertă alimentară în România, pentru fructe cu un conținut uriaș de pesticide.

Luni, 11 octombrie, ora 17:41, pe platforma europeană a Sistemului rapid de alertă pentru alimente şi furaje, România a fost notificată în legătură cu depăşirea limitei maxim admise la pesticidul Lambda-cyhalothrin în rodiile provenite din Turcia.

Limita maxim admisă pentru acest pesticid este de 0,01 mg/kg, în timp ce în loturile respective valoarea identificată a fost de 0,048 mg/kg, respectiv de 4,8 ori mai mult decât limita maxim admisă, transmite APC România.

Lambda-cyhalothrin-ul (LTC) este un insecticid foarte toxic pentru insecte și mamifere și are o durată de persistenţă foarte mare în mediul înconjurător.

Lambda-cyhalothrin-ul provoacă îngustarea căilor respiratorii și o diminuare a fluxului de aer în țesuturile pulmonare, fapt care generează astm bronșic, emfizem pulmonar şi alte boli ale căilor respiratorii.