MENIU

Aleksei Navalnîi, principalul opozant al lui Putin, este în pericol - Condiții dramatice în închisoarea din Rusia

Aleksei Navalnîi, principalul adversar politic rus al lui Vladimir Putin

Sănătatea lui Aleksei Navalnîi este din nou în pericol. Principalul opozant rus al lui Vladimir Putin îndură condiții foarte grele după gratii, în apropiere de capitala Rusiei. 

Leonid Volkov, șeful de cabinet al lui Alexei Navalnîi, a declarat că înrăutățirea condițiilor din închisoare îi amenință sănătatea opozantului rus, după cele 594 de zile petrecute după gratii.

Navalnîi a fost arestat în ianuarie 2021, când s-a întors în Rusia din Germania, unde a fost tratat în urma otrăvirii, în Siberia, cu o substanță neurotoxică, produsă în anii epocii sovietice. Regimul de la Moscova a negat însă permanent că ar fi încercat să-l ucidă pe principalul opozant al președintelui Vladimir Putin. Ulterior, Navalnîi a primit o pedeapsă de 11 ani și jumătate de închisoare pentru încălcări ale eliberării condiționate, fraudă și acuzații de sfidare a instanței, aduse de magistrații regimului Putin.

"Faptul că Putin pierde (războiul) și devine din ce în ce mai puțin previzibil, face ca situația să fie mai periculoasă (pentru Navalnîi, n.r.)”, susține Volkov, care a precizat, într-un interviu pentru Reuters, că acesta va fi eliberat când Putin va fi înlăturat de la putere.

Condițiile din închisoare s-au înrăutățit extrem de mult, a relatat șeful de cabinet al lui Aleksei Navalnîi, Leonid Volkov, în interviul Reuters. Principalul adversar politic al lui Vladimir Putin a povestit că a fost trimis pentru a treia oară într-o celulă de pedeapsă în august, ca răzbunare pentru activitatea sa politică. 

Celula în care Navalnîi își petrece timpul în închisoarea din regiunea Vladimir, la nord-est de capitala Moscova, are o lățime de doi metri pe trei metri. În celulă are masă, scaun și pat, pliat de la 6 dimineața până la ora 22.00. 

„Dintr-o dată, în urmă cu trei săptămâni, au început să îi înrăutățească dramatic condițiile, ceea ce reprezintă de fapt o amenințare enormă pentru sănătatea sa, deoarece nicio persoană normală nu ar putea petrece mult timp în acea celulă specială. Iar pentru Alexei, care tocmai supraviețuise otrăvirii, este deosebit de periculos", a declarat Volkov.

Acesta este încă „foarte în formă din punct de vedere mental și fizic", a adăugat șeful său de cabinet.