MENIU

Alegeri prezidențiale. Toni Greblă, anunț despre scrutinul crucial: „Rezultatele vor fi afișate în timp real”

Alegeri prezidențiale. Toni Greblă, anunț despre scrutinul crucial: „Rezultatele vor fi afișate în timp real”

Președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a vorbit despre referendumul inițiat de Nicușor Dan, dar și despre primul tur al alegerilor prezidențiale.

„Pentru desfășurarea referendumului, există un inițiator și există un consiliu general care a hotărât convocarea unui referendum. Din acest punct de vedere, știind că există o oarecare întârziere, în cursul zilei de vineri am inițiat o discuție cu toți factorii implicați, la care a participat inclusiv domnul primar general, și s-au stabilit niște măsuri acolo, care au început să fie îndeplinite”, a declarat Toni Greblă.

„În ce privește Autoritatea Electorală Permanentă, mâine, voi aproba prin hotărâre de guvern condițiile și modalitățile în care se tipăresc cele trei buletine de vot pentru referendum și, de aici încolo, este sarcina primăriei să comande tipărirea acestora la Monitorul Oficial, să achiziționeze hârtia necesară de la rezervele de stat, cu adaos comercial zero. Apoi, urmează, după ce vor fi imprimate, să fie transmise primarilor de sector, care le vor duce la secția de votare sâmbătă, 23 noiembrie, după ora 17”, a adăugat președintele AEP.

„Tableta este în așa fel configurată încât va avea două opțiuni cetățeanul care va intra în secția de votare, va tasta că dorește să voteze la referendum sau la alegerile prezidențiale, sau la ambele, va fi înscris separat, cu evidența electronică separată, atât pentru unul, cât și pentru celălalt scrutin. Vor exista liste electorale permanente atât pentru Președinte, cât și pentru referendum”, a continuat președintele AEP.

„Sistemul (…) va permite centralizarea atât a rezultatelor de la Președinție, săptămâna viitoare o să prezint softul prin care în termen real, după validarea lor de către birourile electorale de județ, respectiv de sector al Municipiului București, vor fi afișate pe site-ul Biroului Electoral Central rezultatele în timp real”, a continuat Toni Greblă.

Mai multe articole despre:
alegeri prezidentiale grebla rezultate