ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Pungi cu alimente, atârnate de porţile unor localnici,în Bistriţa-Năsăud
REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Mai mulţi cetăţeni din satul bistriţean Rusu Bârgăului au găsit, duminică dimineaţă, pungi cu ulei, zahăr şi făină, care erau atârnate de porţile caselor şi care nu erau inscripţionate, dar pe care reprezentanţii ACL Bistriţa-Năsăud le atribuie adversarilor politici de la PSD.
REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Copreşedintele ACL Bistriţa-Năsăud, deputatul Stelian Dolha, aflat în zonă, a fost sesizat de localnici.
"Iniţiativa nu e a noastră. Asta vă spun în mod cert, pentru că noi le-am găsit. Sunt pungi cu mită electorală: ulei, zahăr şi făină, aceeaşi mită care s-a dat dintotdeauna, din toate timpurile în România, clasice. Eu, la un moment dat, într-o conferinţă de presă, spuneam că poate că am scăpat, dar uite că nu am scăpat. Ce pot spune este că sunt puse recent. Să le găseşti în porţi dimineaţa la 7.00 - 7.30 înseamnă că au fost puse în dimineaţa aceasta. Eu cred că, în momentul în care omul ajunge la vot, militantul sau soldatul credincios, zelos, ce o fi el acolo, o să-i spună omului că i-a lăsat ceva şi să aibă grijă cu cine votează. Cred că acesta e sistemul pentru că altfel nu se leagă lucrurile”, a declarat Stelian Dolha pentru MEDIAFAX.