Alegeri parlamentare 2020 | Incidente în primele ore ale votului. Date M.A.I.
Purtătorul de cuvânt al M.A.I. a anunțat duminică, la 09:30, că mai multe incidente au fost semnalate în țară în primele ore ale votului. O parte dintre acestea s-au dovedit a fi neîntemeiate. Peste 40.000 de angajați ai ministerului sunt mobilizați în toată țara, duminică, pentru asigurarea ordinii publice, a precizat Monica Dajbog.
În București, un bărbat a fost amendat cu 2.000 de lei după ce a apelat abuziv numărul de urgență 112. Acesta a reclamat insistent că o persoană nu ar purta mască, dar, după verificări, s-a constatat că reclamația nu se confirmă.
Trei membri ai secțiilor de votare au avut nevoie de îngrijiri medicale, doi pentru lipotimii, iar celălalt după ce s-a tăiat cu un cutter.
În Brăila, o persoană a reclamat că a primit un buletin deja ștampilat. În acest caz, se fac verificări, a precizat Dajbog.
Într-o secție de votare din Dolj, un polițist a executat în mod accidental un foc de armă, provocând doar pagube materiale. Și acolo, o echipă a ministerului a fost trimisă pentru verificări.
Duminică, în ziua alegerilor parlamentare, ”M.A.I. a mobilizat peste 40.000 de angajați pentru îndeplinirea misiunilor specifice. Aproximativ 11.000 vor menține ordinea publică, aproape 9.000 vor verifica și soluționa sesizările, iar peste 20.000 vor asigura protecția secțiilor de votare.
Având în vedere amploarea activităților în sarcina M.A.I. și necesitatea îndeplinirii celorlalte misiuni, conducerea ministerului a dispus suplimentarea dispozitivelor cu angajați de la alte structuri.
Ministrul Marcel Vela a solicitat angajaților să acționeze cu profesionalism. Ministrul a subliniat necesitatea tratării cu echidistanță a sesizărilor”, a mai anunțat purtătorul de cuvânt al M.A.I.