Alegeri parlamentare 2016. Fotografia zilei: un bărbat fără mâini a mers la vot
Un bărbat din Buzău, fără mâini, a mers la vot. Este demonstrația de civism pe care a oferit-o Paul Danciu, în ziua alegerilor parlamentare. Greu încercat de soartă, bărbatul a mers la urne pentru a-și exercita dreptul democratic. Extrem de ambițios, n-a vrut să fie ajutat. A ținut buletinul de vot în dinții și apoi l-a introdus în urnă.
Pentru Paul Danciu, un tânăr de 33 de ani din Buzău, exercitarea dreptului la vot înseamnă un întreg și de provocări. Deși a rămas fără ambele mâini, și-a dorit mult să voteze, așa cum o fac ceilalți alegători. Nu a acceptat ajutorul decât atunci când a trebuit să se îmbrace, scrie libertatea.ro.
Dorința de a ajunge la urne a fost atât de mare încât a luptat cu propria infirmitate. Paul a mers la secția de votare din Mărăcineni, cea mai apropiată de casa lui, și a cerut să-și exprime votul singur, fără a apela la un însoțitor.
"Astăzi am vrut să merg şi eu la vot, chiar dacă ştiu că lumea o să râdă de mine. Sper ca la votul din 2016 cineva să-şi facă milă şi de mine ca să-mi cumpăr proteze pentru mâini, dar sunt foarte scumpe – peste 35.000 de euro. Vreau ca data viitoare să pot vota şi eu ca un om normal", a declarat Paul Danciu.