MENIU

ALEGERI 2024. Scandal într-o secție de votare din Dolj! Polițist, mușcat de mână după ce a folosit sprayul lacrimogen în cazul unui bărbat agresiv

ALEGERI 2024. Scandal într-o secție de votare din Dolj! Polițist, mușcat de mână după ce a folosit sprayul lacrimogen în cazul unui bărbat agresiv/ Foto: Inquam Photos

Pe măsură ce trec orele, se înmulțesc și neregulile în secțiile de votare din țară, multe dintre ele fiind de natură penală. În Dolj, un poliţist aflat într-o secţie de votare a fost nevoit să folosească sprayul lacrimogen după ce un bărbat devenise agresiv. De asemenea, în urma conflictului partenera bărbatului l-a muşcat de mână pe poliţist.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au anunţat că un agent de poliţie aflat în serviciul de protecţie la secţia de votare  nr. 299 Cerăt  a intervenit deoarece se crease îmbulzeală la intrare. 

”La un moment dat, unul dintre bărbaţii aflaţi în grup a devenit recalcitrant, fapt pentru care a fost folosit sprayul iritant lacrimogen din dotare. De asemenea, concubina bărbatului în cauză s-a apropiat de poliţist şi l-a muşcat de mână, fără a fi nevoie de îngrijiri medicale”, au precizat poliţiştii.

Cele două persoane sunt în custodia poliţiştilor şi vor fi cercetate pentru ultraj. Totodată, poliţistul respectiv a fost înlocuit din serviciul de protecţie.